TRENULÉȚ, trenulețe, s. n. Diminutiv al lui tren; trenuț. – Tren + suf. -uleț. Vezi definitia »

OSTRÉȚ, ostrețe, s. n. Fiecare dintre șipcile din care se fac garduri sau diferite îngrădituri; vergea de fier; zăbrea; p. ext. îngrăditură, gard. ♦ Spec. Împletitură, leasă, gard de nuiele sau de trestie, așezat în apă de-a curmezișul unui râu sau al unei bălți spre a opri trecerea peștilor și a ușura prinderea lor; îngrăditură de nuiele fixată în apă pentru închiderea și păstrarea peștilor vii. – Din bg. ostreț. Vezi definitia »

ȘTUȚ s.n. (Tehn.) Tub de oțel cu pereții subțiri, servind pentru luarea probelor de pământ. [< germ. Stutz]. Vezi definitia »

CLĂBẮȚ, clăbéțe s. f. Căciulă din blană de oaie. (din sb. klobuc = căciulă) Vezi definitia »

COȘULÉȚ, coșulețe, s. n. Diminutiv al lui coș¹ (1). – Coș¹ + suf. -uleț. Vezi definitia »