MORATÓRIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amânare pe o anumită perioadă a plății datoriilor unui debitor, acordată de o instanță judecătorească înainte sau după ajungerea lui în stare de faliment; amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp. 2. Adj. Care ține de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acordă un termen de plată (amânat). ◊ Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despăgubiri care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligații și care se calculează din momentul trimiterii somației. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium. Vezi definitia »

prundăríu, -íe, adj. (reg.; despre terenuri) nisipos. Vezi definitia »

RADIOCÁLCIU s. n. Calciu radioactiv. [Pr.: -di-o-] – Radio¹- + calciu. Vezi definitia »

STÍBIU s. n. antimoniu. (< lat. stibium) Vezi definitia »

MICRORALÍU s.n. Miniraliu. [Pron. -liu. / cf. fr. micro-rallye]. Vezi definitia »