HĂBĂÚC, -Ă, hăbăuci, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Năuc, buimac, zăpăcit; p. ext. prost; nebun. ◊ Expr. (Adverbial) A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a porni la întâmplare, fără o țintă precisă, a o lua razna. [Formă gramaticală: (adverbial, în expr.) hăbăuca] – Contaminare între magh. dial. habóka și năuc. Vezi definitia »

țúruc! interj. (reg.) strigăt la cai să dea înapoi. Vezi definitia »

surdúc (curi), s. n. – Rîpă, hîrtoapă, prăpastie. Tc. surduk (Șeineanu, II, 329), cf. sb. surduk, mag. szurdok. În Mold. Vezi definitia »

PUC s.n. Minge specială de cauciuc, rotundă, plată și tare, folosită la jocul de hochei pe gheață. [< engl. puck]. Vezi definitia »

BĂLĂÚC, -Ă, bălăuci, -e, adj. Bălăior. – Din bălai + suf. -uc. Vezi definitia »