CENTRÍSM s. n. 1. curent politic oportunist și conciliatorist în sânul partidelor social-democratice, caracterizat printr-o poziție de mijloc, situată între oportuniștii fățiși și aripa revoluționară marxistă. 2. tip de coaliție politică ce grupează, împotriva partidelor situate la extreme, forțele situate la centru. (< fr. centrisme, rus. țentrizm) Vezi definitia »

GENETÍSM s. n. teorie psihologică potrivit căreia noțiunea de spațiu ar fi câștigată prin experiență. (< fr. génétisme) Vezi definitia »

CENTRALÍSM s. n. Sistem de organizare administrativă, economică sau politică, potrivit căruia instituțiile locale se află (în orice problemă) în subordinea instituțiilor centrale și lucrează după dispozițiile acestora. ♦ (Ieșit din uz) Centralism democratic = principiu de bază propriu organizării și activității partidelor comuniste și muncitorești, care susținea îmbinarea centralismului cu democrația, conducerea centralizată cu participarea membrilor colectivității. – Din fr. centralisme. Cf. rus. țentralizm. Vezi definitia »

MONOIDEÍSM s.n. Tendința atenției de a concentra întreaga activitate psihică asupra unei singure idei. ♦ Permanentizarea în conștiință a unui singur gând, a unei idei fixe. [Pron. -no-i-de-ism. / < fr. monoïdéisme]. Vezi definitia »

ANASEÍSM s. n. undă seismică a cărei primă deplasare se produce dinspre epicentru spre exteriorul regiunii respective. (< ana- + seism) Vezi definitia »