EMPIRÍSM s.n. 1. Concepție gnoseologică care socotește experiența senzorială ca unica sursă a cunoașterii, negând valoarea abstracțiilor. ◊ Empirism logic = variantă a neopozitivismului care admite numai enunțurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepțiile fiecărui subiect în parte; empirism social = curent sociologic din S.U.A. care, renunțând la orice teorie, procedează la studiul direct al fenomenelor sociale concrete pe baza unor ipoteze restrânse. 2. Folosirea exclusivă a experienței într-o activitate. [< fr. empirisme, cf. gr. empeiria – experiență]. Vezi definitia »

EBRAÍSM s. n. mod de a vorbi, propriu limbii ebraice. (< fr. hébraïsme) Vezi definitia »

BYRONÍSM s.n. (Lit.) Imitație a poeziei lui Byron, care se caracterizează printr-o atitudine de revoltă individualistă și anarhică, dar sinceră și cinstită. [Pron. bai-. / < germ. Byronismus, cf. Byron – poet romantic englez]. Vezi definitia »

IMAGÍSM s. n. Tendință în poezia și proza modernă de a sugera mesajul prin imagini (vizuale sau auditive) și nu discursiv. ♦ Ansamblu de imagini existent într-o creație literară imagistică. – Din engl. imagism, fr. imagisme. Vezi definitia »

TRĂIRÍSM s. n. Curent în gândirea filozofică românească dintre cele două războaie mondiale, care, proclamând primatul instinctelor și al inconștientului asupra rațiunii, susținea că nu se poate ajunge la cunoașterea diferitelor aspecte și fenomene ale vieții decât prin trăirea mistică. [Pr.: tră-i-] – Trăire + suf. -ism. Vezi definitia »