bárcă (bắrci), s. f. – Ambarcație mică. – Mr., megl. varcă, barcă. It. barca, probabil pe cale orientală: cf. tc., bg. barka, ngr. μτάρκα și βάρkα, alb. barkë. Diez, I, 53 (urmat de Koerting 1232; cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 275) a crezut în mod eronat că este vorba de păstrarea directă a lat. barca. Cuvîntul mr. din ngr. și direct din it. (Ruffini 328). Der. barcagiu, s. m. (luntraș); debarca, vb., pe baza fr. débarquer; îmbarca, vb., ca fr. embarquer; debarcader, s. n., ca fr. débarcadère; îmbarcațiune, s. f., din fr. embarcation. Vezi definitia »

înfiálă, înfiéli, s.f. (reg., înv.) înfiere. Vezi definitia »

MÂZGĂLITÚRĂ, mâzgălituri, s. f. Faptul de a mâzgăli; (concr.) scriere, pictură sau desen executate neîndemânatic și murdar; fig. operă literară sau plastică fără valoare; mâzgăleală. [Var.: zmângălitúră s. f.] – Mâzgăli + suf. -tură. Vezi definitia »

TERFELOÁGĂ s. f. v. terfelog. Vezi definitia »

COLÍNĂ² s. f. amină din compoziția materiei vii ai cărei derivați (acetilcolina etc.) au un rol important în organism. (<fr. choline) Vezi definitia »