ORÁL, -Ă, orali, -e, adj. 1. (Anat.) Care se referă la gură, care aparține gurii; bucal. ◊ Sunet oral = sunet la articularea căruia aerul trece numai prin gură. ♦ Care se ia pe cale bucală. 2. Care se transmite verbal, din gură în gură. ♦ Care se face verbal, prin viu grai, care caracterizează graiul viu, vorbirea (în opoziție cu limba scrisă). ♦ (Și substantivat, n.; despre examene) Care se desfășoară prin întrebări și răspunsuri expuse verbal. 3. (În sintagma) Stil oral = fel de exprimare în scris care imită naturalețea exprimării prin viu grai. – Din fr. oral. Vezi definitia »

CONFIGURAȚIONÁL, -Ă adj. configurativ. (< engl. configurational) Vezi definitia »

CARENȚIÁL, -Ă adj. referitor la carență; cauzat de o carență. (< fr. carentiel) Vezi definitia »

INFRACȚIONÁL, -Ă adj. (Jur.) Cu caracter de infracțiune. [Pron. -ți-o-. / cf. it. infrazionale]. Vezi definitia »

PERIDENTÁL, -Ă adj. din jurul dintelui. (< fr. péridental) Vezi definitia »