SOLONÉȚ, solonețuri, s. n. Grup de soluri caracterizate printr-un bogat conținut de sodiu și o fertilitate naturală foarte scăzută. – Din rus. soloneț. Vezi definitia »

stáreț (-ți), s. m. – Superior al unei mănăstiri de călugări. – Var. stariț. Sl. starĭcĭ „bătrîn” (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 362; Conev 109). – Der. stariță (var. stareță), s. f. (călugăriță care conduce o mănăstire), din sl. starica „bătrînă”; stăreție, s. f. (locuința starețului; funcție de stareț); staroste, s. m. (conducător, șef al unei bresle; primar, guvernator al unui oraș; pețitor), din sl. (pol.) starosta „bătrîn”; stărostesc, adj. (de staroste); stărosti, vb. (înv., a exercita funcția de staroste; a peți); stărostie, s. f. (calitatea de staroste sau de pețitor); stărostit, s. n. (pețit). Vezi definitia »

CORTULÉȚ, cortulețe, s. n. Diminutiv al lui cort; corturel. – Cort + suf. -uleț. Vezi definitia »

sbilț (zbílțuri), s. n. – Laț, coardă pentru prins animale. – Var. zbilț, bilț, (s)ghilț, Trans. belț. Creație expresivă, care presupune ideea unei mișcări dezordonate ca cea a unei păsări sau a unui animal care se luptă să iasă din capcană; legătura semantică este la fel cu cea din smîrc, interj. cu smîc „laț”. Pentru explicația fonetică a lui *bîlț sau *bilț, interj. imitativă, cf. bîț, sgîlț, (go)gîlț, hîlț(a) etc. Singura explicație care s-a dat pînă azi acestui cuvînt este puțin probabilă (din mag. bélc „cocean” după Scriban). Der. sbilțui (var. bilțui, (s)ghilțui, înghilțăi, înghilța), vb. (a îmbrățișa, a strînge tare); sbalț (var. zbalț, sbanț, zbanț), s. n. (laț, belciug; brățără, virdă, inel; placă), a cărui legătură cu germ. Band (Geheeb, JB, IV, 31), cu bantă (Candrea) sau cu balț (Scriban) este incertă (balț, poate, totuși, să fi influențat vocalismul acestor var.); sbănțui, vb. (a prinde, a fixa, cu un cerc; a întări, cu o șipcă sau cu o șină de fier; refl., a zburda, a face șotii), al cărui ultim sens, cel mai răspîndit, depinde mai puțin de cele anterioare, decît de ideea expresivă de bază (relația cu it. sbalzare, „a sări”, sugerată de Scriban, nu este probabilă); sbănțuială (var. sbănțuitură), s. f. (joacă, hîrjoană). Cf. sbengui, sburda. Vezi definitia »

cotéț (cotéțe), s. f. – 1. Adăpost, cușcă pentru cîini, găini, porci sau porumbei. – 2. Colibă în general. – 3. Ostreț, juvalnic. – 4. Coș mare, gabion. – 5. Coș (de nuiele). – 6. (Arg.) Celulă, închisoare. – Megl. cuteț. Sl. kotĭcĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 76; Meyer 202; Conev 81; Berneker 589; DAR), cf. bg. kotec, sb. kòtak, pol. kociec, ceh. kotec, ngr. ϰοτέτσι, alb. kotec. Este fundamental identic cu cocină, și dublet al lui cătreț sau cotreț, s. n. (Trans., poiată), din mag. ketrec. – Der. coteneață, s. f. (cocină; poiată); cotecer, s. m. (paznic de dig; pescar cu juvelnic). Cf. cocină, cotruță. Vezi definitia »