PREDICÁT, predicate, s. n. 1. (Gram.) Parte principală a propoziției, care arată o acțiune, o stare sau o însușire a subiectului. ◊ Predicat verbal = predicat exprimat printr-un verb la un mod personal (sau printr-o interjecție). Predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ la un mod personal și un nume predicativ. 2. (Log.) Termen al unei judecăți care afirmă sau neagă ceva despre subiect. – Din fr. prédicat, lat. praedicatum. Vezi definitia »

șocârlát s.n. (înv.) materie, stofă stacojie pentru șalvari. Vezi definitia »

TEOCRÁT s. m. membru al unei teocrații. (< fr. théocrate) Vezi definitia »

HAȘURÁT, -Ă, hașurați, -te, adj. Acoperit cu hașuri. – V. hașura. Vezi definitia »

SĂTURÁT, -Ă, săturați, -te, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea; sătul. 2. Fig. Ajuns la saturație, dezgustat, scârbit, plictisit de cineva sau de ceva. – V. sătura. Vezi definitia »