INSTRUMENTÁȚIE s.f. 1. Etapă în procesul de creație a unei piese muzicale pentru orchestră, în care autorul repartizează ceea ce revine fiecărui instrument în parte. ♦ Ramură a muzicii care se ocupă de descrierea particularităților fiecărui instrument. 2. Extragere a unei unelte sau a unei piese rămase din întâmplare într-un puț de petrol. [Gen. -iei. / cf. fr. instrumentation]. Vezi definitia »

PALINOTAXONOMÍE s. f. ramură a palinologiei care se ocupă cu unele probleme de taxonomie și filogenie prin studiul morfologiei polenului. (< fr. palynotaxonomie) Vezi definitia »

ORGANOTERAPÍE s.f. (Med.) Tratament care constă în administrarea de extracte de organe sau chiar de organe. [Gen. -iei. / < fr. organothérapie, cf. gr. organon – organ, therapeia – tratament]. Vezi definitia »

HISTOGRAFÍE s. f. descriere sistematică a țesuturilor organice. (< fr. histographie) Vezi definitia »

HEMOFILÍE, hemofilii, s. f. Boală ereditară, transmisă de mamă numai băieților, care constă într-o predispoziție spre hemoragie, cauzată de prelungirea timpului de coagulare a sângelui. – Din fr. hémophilie. Vezi definitia »