TÓNIC, -Ă I. adj. (despre vocale, silabe) pe care cade accentul. ♦ accent ~ = accent muzical. (p. ext.) accent expirator sau de intensitate. II. adj., s. n. (medicament) care tonifică organismul, reface forțele; reconfortant, reconstituant, fortifiant; tonifiant. III. s. f. (muz.) treapta principală (întâi) a modurilor major și minor; acord pe această treaptă. (< fr. tonique, it. tonico) Vezi definitia »

CIANHÍDRIC adj. acid ~ – lichid incolor, volatil, foarte toxic, cu miros de migdale amare; acid prusic. (< fr. cyanhydrique) Vezi definitia »

ANTÍC, -Ă, antici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat sau datează de atunci. Ruinile unui castel antic (ODOBESCU). ♦ Care aparține popoarelor din antichitate sau caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau civilizației lor. Odă în metru antic (EMINESCU). 2. În genul creațiilor din antichitate. Stil antic. II. S. m. și f. Persoană aparținând popoarelor din antichitate. [Acc. și: ántic] – Fr. antique (lat. lit. antiquus). Vezi definitia »

OZONOMÉTRIC, -Ă, ozonometrici, -ce, adj. Referitor la ozonometrie, de ozonometrie. – Din fr. ozonométrique. Vezi definitia »

AUTOGENÉTIC, -Ă, autogenetici, -ce, adj. De autogeneză. [Pr.: a-u-] – Din germ. autogenetisch. Vezi definitia »