SPETEÁZĂ, speteze, s. f. 1. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., de care își reazămă spatele cel care șade; spătar¹, rezemătoare. 2. Bucată de scândură îngustă care servește ca element de sprijin sau de legătură între diverse părți ale unei construcții sau ale unui obiect: a) fiecare dintre aripile morii de vânt; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apă; c) fiecare dintre piesele de lemn care leagă carâmbii loitrelor de la car; d) bucată de lemn care unește cele două coarne ale plugului; e) scândură cu care se ridică firele de urzeală când se țese cu alesături; f) fiecare dintre cele două brațe ale vatalelor la războiul de țesut; g) fiecare dintre scândurelele care alcătuiesc scheletul zmeului cu care se joacă copiii și care se fixează pe o coală de hârtie; h) fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc scheletul stelei cu care colindă copiii și pe care se fixează hârtia și ornamentele. – Spată + suf. -ează. Vezi definitia »

necuvinínță s.f. (înv.) necuviință. Vezi definitia »

cotrúță (cotrúțe), s. f. – 1. Vatră, partea din față a cuptorului sau a sobei. – 2. Apărătoare la horn. – 3. Lanț pentru ceaun. – 4. Coteț pentru pisică, pentru cîini sau găini. – Var. cotreț, cătreț. Sl. (slov. kotrec), cf. ceh. katrč „colibă”; mag. katroc, katrócz, kötröc (Cihac, II, 77; Lacea, Dacor., III, 741). DAR consideră că sensul 4 reprezintă un cuvînt diferit, și îl derivă pe cel anterior din bg. kótor „groapă”, fiind însă puțin probabil să fie așa. Pentru a explica semantismul, trebuie să avem în vedere vechiul obicei popular de a face o nișă sub vatră pentru animalele mici, cum sînt pisicile, cățeii, puii, pentru a folosi astfel căldura sobei. Cf. coteț, ca și legătura semantică a lui cotar, cu cotîrlău. Vezi definitia »

SUCRÁZĂ s.f. Zaharază. [< fr. sucrase]. Vezi definitia »

PISÍCĂ, pisici, s. f. I. 1. Mamifer domestic carnivor din familia felinelor, cu corpul suplu, acoperit cu blană deasă și moale de diferite culori, cu capul rotund, cu botul foarte scurt, cu maxilarele puternice și cu ghearele retractile și ascuțite (Felis domestica); spec. femela acestui animal. ◊ Pisică sălbatică = specie de pisică (I 1), mai mare decât aceasta, cu blana roșcată-cenușie cu dungi negre, care trăiește în pădure (Felis silvestris). ◊ Expr. A trăi (sau a se înțelege, a se iubi) ca câinele (sau ca șoarecele) cu pisica = a nu se înțelege, a trăi rău cu cineva. A umbla cu pisica-n traistă = a căuta să înșeli, să păcălești pe cineva. A cumpăra pisica în traistă = a se înșela la cumpărături (luând marfa pe nevăzute). A avea ochi de pisică = a) a avea privire ageră; b) a fi viclean. (Fam.) A avea nouă suflete ca pisica = a fi rezistent, a avea o mare vitalitate. A fi (sau a sta ca o) pisică plouată = a fi abătut, descurajat, fără chef; a arăta prost, a avea o ținută necorespunzătoare. A se spăla ca pisica, se spune despre cei care se spală superficial și, p. ext., despre cei neglijenți. Piere (sau moare) pisica, se spune pentru a arăta că se petrece ceva neobișnuit, de importanță deosebită. 2. Blană de pisică (I 1) prelucrată. 3. Compus: pisică-de-mare = specie de pește marin cu scheletul cartilaginos, lung de 60-100 cm, cu corpul turtit romboidal și cu coada terminată cu un spin veninos (Trygon pastinaca). II. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive, părți ale acestora etc., care prind sau trag ceva, se înfig în ceva etc. 1. Dispozitiv de agățare și de desprindere a berbecului din capătul cablului de ridicare de la sonetele cu cădere liberă. 2. Cărucior deplasabil pe o grindă sau pe un pod rulant, prevăzut cu un mecanism de ridicare a sarcinilor; cărucior de macara. 3. Mănunchi de sârme de oțel, folosit pentru curățarea de noroi sau de pământ a utilajelor de foraj. – Pis + suf. -ică. Vezi definitia »