báhnă (báhne), s. f. – Loc mlăștinos, smîrc, baltă. Din rut. buhno, pol., rus. bagno, ceh. bagno, provenind din aceeași rădăcină ca germ. Bach „pîrîu” (Cihac; Berneker 38; DAR). Cuvîntul, cu der. săi, se aude numai în Mold. Der. băhniș, s. n. (loc mlăștinos); bahniță, s. f. (baltă; femeie murdară, jegoasă; țigancă); băhnos, adj. (mlăștinos); băhni, bîhni, bîhli, vb. (a se împotmoli; a se strica; a mirosi urît, a putreziciune); behliță, s. f. (pește, Rhodeus amarus), al cărui nume se explică prin gustul său rău. Dintre der., numai báhniță „țigancă” a fost acceptat în limba literară, datorită mai cu seamă întrebuințării termenului de către Ispirescu. Dicționarele (Damé, DAR, Candrea) îl explică prin „brunet” sau „urît”, ceea ce este evident inexact, ideea de bază fiind cea de „murdar, stricat ca apa stătută, puturos”; cu aceeași aplicare la persoane, cf. termenii identici împuțit, putoare, puturos. Este inutilă, prin urmare, încercarea făcută de DAR de a explica acest cuvînt prin. sl. bachati „a se făli.” În ce privește confuzia grupurilor hn și hl, cf. duhni și duhli; aceeași confuzie apare la numele rîului Bahlui, alt. der. de la bahnă, și îl explică bulhac, s. n. (baltă), cu var. bîlc (rar, Mold.), bîlc (rar, Mold.), bîlcău (rar, Munt.), bîlhac, bulhoacă, bîlhoacă, balhui. Vezi definitia »

LEFUȘOÁRĂ, lefușoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui leafă². [Var.: lefșoáră s. f.] – Leafă² + suf. -ușoară. Vezi definitia »

TRANSNISTREÁNCĂ, transnistrence, s. f. Locuitoare din Transnistria. – Adaptare după transnistriancă s. f. – [DO] Vezi definitia »

hárfă (hárfe), s. f. – Instrument muzical format dintr-o ramă mare dreptunghiulară pe care sînt fixate coarde puse în vibrație prin ciupire. – Var. harpă. Germ. Harfe; var. din fr. harpe. – Der. harpist, s. m.; harpistă, s. f., din fr. Vezi definitia »

HELÁNCĂ s. f. Țesătură sintetică supraelastică; obiect confecționat dintr-o astfel de țesătură. – Din fr., it. helanca. Vezi definitia »