Definita cuvantului cerbice
cerbíce s. f. – 1. Ceafă, grumaz. – 2. Șira spinării. – 3. Parte a jugului care se sprijină pe ceafa animalelor de tracțiune. – Istr. cerbice. Lat. cervῑcem (Pușcariu 340; Candrea-Dens., 308; REW 1848; DAR); cf. sard. kervija „ceafă”, abruz. šervicare „a scutura”. Celelalte cuvinte romanice sînt neol. Cuvîntul rom. este înv., odinioară de uz curent în literatura scrisă, astăzi folosit de anumiți scriitori, într-un mod puțin artificial. – Der. cerbicie, s. f. (tenacitate, îndîrjire, neînduplecare); cerbicos, adj. (îndîrjit, orgolios, neîmblînzit), pentru al cărui semantism cf. v. sard. kerbiclia „voință” (Atzori 98).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu cerbice
LÁRICE s. f. arbore rășinos din familia pinaceelor, cu frunze căzătoare, aciculare și cu lemn tare și rezistent, foarte prețios; zadă. (< it. larice, lat. larix, -icis) Vezi definitia »
AUTOSÉRVICE s. n. Service pentru autovehicule. [Pr.: a-u-to-ser-vis] – Din engl. auto-service. Vezi definitia »
a face (pe cineva) un film expr. a merge la cinematograf (cu cineva). Vezi definitia »
CARNÉFICE s. m. călău, gâde. (< it. cornefice) Vezi definitia »
PẤNTECE, pântece, s. n.1. Parte a corpului, la om și la animale, situată între torace și bazin, formată dintr-o cavitate în care se află stomacul, intestinele, organele de reproducere etc.; abdomen, burtă, foale, vintre. ◊ Expr. Parcă are oase în pântece, se spune despre cineva care se apleacă foarte greu. A fi cu pântecele la gură = a fi însărcinată. 2. Stomac. ◊ Expr. Cu pântecele lipit de coaste = foarte flămând sau foarte slab. A se închina pântecului = a fi peste măsură de lacom, a trăi numai pentru mâncare. 3. Uter. ◊ Loc. adv. Din pântecele mamei = înainte de a se naște. ◊ Expr. A lua (sau a avea, a purta) în pântece = a rămâne sau a fi însărcinată. A trăi (sau a fi, a se simți) ca în pântecele mamei = a se simți foarte bine și în siguranță. 4. Fig. Partea dinăuntru a unui obiect, a unei încăperi etc.; interior, adâncime. 5. Fig. Partea bombată, ieșită în afară, a unor obiecte; interiorul acestor părți. [Var.: pấntec s. n.] – Lat. pantex, -ticis. Vezi definitia »