magnét (magnéți), s. m. – Metal care atrage alte metale. – Var. (înv.) magnit. Mr. magnit. Lat. magnes, -etis (sec. XIX), și, mai înainte (sec. XVII) din gr. μαγνήτης. Der. din rus. magnit (Sanzewitsch 205) nu pare posibilă. – Der. (din fr.) magnetic, adj.; magnetism, s. n.; magnetită, s. f.; magnetiza, vb.; magnetizor, s. m.; magneto, s. n. Vezi definitia »

DECRÉT s. n. act emis de organul suprem al puterii de stat, prin care se stabilesc dispoziții obligatorii generale sau prin care se reglementează anumite situații individuale. ♦ ~ -lege = decret cu putere de lege. (< fr. décret, lat. decretum) Vezi definitia »

paratrăsnet, paratrăsnete s. n. persoană care acceptă să i se aducă reproșuri pentru gafele altora. Vezi definitia »

TÁCET s. n. (muz.) suspendare a participării unei voci sau unui instrument pe parcursul unei părți, unui fragment, într-o partitură corală sau orchestrală. (< lat. tacet, tace) Vezi definitia »

LOGOTHÉT s. m. administrator al finanțelor în Imperiul Bizantin. (< fr. logothète, gr. logothetes) Vezi definitia »