altoí (altoiésc, altoít), vb. – 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia. – 2. A bate, a lovi, a plesni pe cineva. – Var. (Mold.) hultui. Mag. oltani (Dar; Gáldi, Dict., 83). Sensul 2 nu apare și la var. – Der. altoială, s. f. (altoire); altoi, s. n. (ramură folosită la altoire); altoior, adj. (care altoiește); altoitură, s. f. (altoire); hultoană, s. f. (altoi); hultuitură, s. f. (acțiunea de a altoi); altoană, s. f. (Mold., altoi). Vezi definitia »

război al ~ – conflict armat dintre China și Anglia din cauza comercializării de către negustorii englezi a drogurilor pe teritoriul chinez. Vezi definitia »

TUTÓI, tutoaie, s. n. (Reg.) Bucium mic făcut din scoarță de alun. – Comp. lat. tutulus. Vezi definitia »

POHÓI s. n. v. puhoi. Vezi definitia »

LEBĂDÓI, lebădoi, s. m. (Rar) Masculul lebedei. – Lebădă + suf. -oi. Vezi definitia »