hulúbă (hulúbe), s. f. – Prăjină prinsă de crucea căruței. – Var. hlobă, ulubă, h(o)loabă. Rut. och(o)loblja, pol. hołoble (Cihac, II, 139; Tiktin; DAR), din germ. kloben. – Der. hlobăna, vb. refl. (a se legăna). Vezi definitia »

CÚJBĂ, cujbe, s. f. 1. Bucată de lemn bifurcată la capăt, care se fixează în pământ sau într-un zid și de care se leagă sau se atârnă, cu un lanț, ceaunul deasupra focului. 2. (Reg.) Nuia bine răsucită și pârlită în foc, întrebuințată în loc de frânghie. – Din scr. gužba. Vezi definitia »

ACRIDÍNĂ s. f. substanță organică azotată din antracen, bază în industria coloranților antiseptici. (< fr. acridine) Vezi definitia »

berilă s. invar. 1. (deț.) individ cu condamnări numeroase și de lungă durată, care și-a petrecut viața prin mai multe închisori. 2. minor sau tânăr care a petrecut mult timp într-un institut de reeducare. Vezi definitia »

veácă (véci), s. f. – 1. Cerc, inel de lemn, mai ales la roata morii sau la sită. – 2. Cingătoare. – 3. Bordură, chenar, margine. – 4. Formă, tipar. Sl. (rus.) vĕko „vas din scoarță” (Candrea). În Olt. și Trans. – Der. veșcă, s. f. (cerc, inel), din sl. vĕčko (Cihac, II, 454; Tiktin), cf. pol. wiecko, mag. véska „ladă”; văcălie (var. vășcălie), s. f. (cerc, cingătoare; margine; ciuperci, Fomes pinicola, Trametes suaveolens, Polyporus betulinus), de la veacă cu suf. -lie, și var. contaminată cu veșcă. Bășcălie, s. f. (glumă de prost gust) ar putea fi același cuvînt. – Din rom. provine rut. vakelija, vekelija „iască”. Vezi definitia »