cotéi (-i), s. m. – 1. Cățel de salon. – 2. Cățel în general. Origine incertă. S-au propus succesiv vreun cuvînt dacic (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 274), un der. de la cot (Șeineanu, Création métaphorique, II, 15; Ruffini 114), în alb. kut(a) „cîine” (Philippide, II, 809; Pascu, Beiträge, 40), cuvîntul sl. kotelĭ „pisică”. (DAR; Scriban) sau rus. kotejko „pisică” (Candrea), ori vreun idiom anterior indoeurop. (Lahovary 326). Cel mai probabil este să avem a face cu o origine expresivă în legătură cu coteli „a iscodi” (în acest caz forma primitivă ar putea fi *cotel, cu sing. analogic) sau mai probabil coțăi „a tăia coada” (pornind de la formă primitivă *cotaie, ca potaie, alt sing. analogic); această ultimă formă se potrivește mai bine cu der. pe care îi propunem în continuare. Der. coteică, s. f. (cățea); cotaibă, s. f. (coteț de cîini), încrucușare cu colibă, cocioabă, cociorbă (după DAR, din rut. kotóbanja „coș în care se pune cloșca”); cotarlă, s. f. (cățel, potaie), cu var. cotîrlă, (Trans.) cocearlă, șarlă (după Șeineanu, Chien, 220, de la un romanic *kota „cîine”; pentru Candrea, în legătură cu bg. kotora „pisică”; după Scriban din mag. kutya „cîine”); cotîrlău (var. Banat cotîrloniu), s. m. (flăcău, fecior); cotîrleț, s. n., sau cotîrneață, s. f. (ogradă, poiată), cuvinte încrucișate cu coteț și coteneață (după Candrea, bg. kotara, kotarnik); cotîngan, s. m. (Trans., flăcău, fecior), pus în legătură de DAR cu mag. katangoló „care umblă făcînd zgomot”, de Densusianu, GS, I, 350, cu cătană „soldat”, și de Diculescu 180 și Scriban cu v. germ. și suedezul kutte sau kutti „flăcău”; cotoarbă, s. f. (femeie stricată; ghinion, nenoroc); cotîrje, s. f. (poreclă dată persoanelor sau animalelor bătrîne și slabe), probabil prin confuzie cu cocîrja „a îndoi” (după S. Pop, Dacor., V, 178, și DAR, din sb. kotrešan „ciufulit”); cotic, s. m. (Trans. de Nord, tînăr leneș). Vezi definitia »

ciritéi s. m. – Tufiș, desiș, teren despădurit. – Var. ceretei, ceretel. Rut. (o)čeret „stufăriș” (Skok 64; DAR). Nu este probabilă ipoteza lui Cihac, II, 491, bazată pe mag. cserje, de la cser „stejar”. – Der. citirișcă, s. f. (tufiș), cu metateză (DAR). Vezi definitia »

cristéi², cristéi, s.m. (reg.) 1. pasăre cu glasul răgușit; cârstei. 2. nume de joc (la priveghi). Vezi definitia »

peleșéi s.m. pl. (reg.) ghiocei-bogați. Vezi definitia »

bréi s. m. – Mușchi (Mercurialis perennis). – Var. brii, brie. Origine necunoscută. Este posibil să fie în legătură cu gr. βρύον, de unde brionia (Diculescu, Elementele, 484). Bg. brei (Candrea; Scriban) pare a proveni din rom. Vezi definitia »