SINGULÁR, -Ă adj. 1. Care se referă, care privește pe unul singur. ◊ Număr singular (și s.n.) = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc.; (log.) judecăți singulare = judecăți în care predicatul se enunță despre un nume individual. 2. Neobișnuit, extraordinar; unic, bizar. ♦ Rar, excelent, unic. // s.n. Categorie filozofică desemnând ceea ce aparține unui obiect sau proces, deosebindu-l de celelalte; individual. [< lat. singularis]. Vezi definitia »

VLĂSTÁR, vlăstare, s. n. 1. Lăstar. 2. Fig. Descendent, coborâtor al unei familii. [Pl. și: (m.) vlăstari] – Din ngr. vlastári. Vezi definitia »

CONCESIONÁR s.m. Beneficiar al unei concesiuni, cel care a obținut o concesiune. [Cf. fr. concessionnaire]. Vezi definitia »

ADULÁR s. n. ortoză, transparentă, cu reflexe argintii. (< fr. adulaire, germ. Adular) Vezi definitia »

susnár, susnári, s.m. (reg.) jneapăn. Vezi definitia »