chímă (-me), s. f. – Germen, sămînță. Sb. kima (DAR) sau din germ. Keim, prin intermediul săs. kim (Lacea, Dacor., IV, 778). Înainte, Philippide, Principii, 138, încercase să-l explice prin gr. ϰῦμα (cf. ciumă) ipoteză acceptată de Bogrea, Dacor., II, 654. – Der. chimiță, s. m. (diavol; bufon, caraghios), care pare a fi un dim. de la cuvîntul anterior (Bogrea și DAR îl explică prin numele unui personaj popular în trecut datorită șotiilor sale; nu este însă posibil să se aplice diavolului numele unui personaj real, și nici nu s-ar explica prin alte mijloace apelativul Chimiță, astfel încît este de presupus că acesta din urmă este o simplă poreclă). Vezi definitia »

borâtură, borâturi s. f. (peior.) țigan. Vezi definitia »

pișoálcă, pișoálce, s.f. 1. (pop.; peior.) persoană care urinează des (în pat); pișotcă, pișoarcă. 2. (reg.) om moale, fleșcăit. 3. (reg.) apă căldicică, sălcie ori sărată. 4. (reg.) ciorbă goală, zeamă lungă. 5. (pop.) vin, țuică de proastă calitate. 6. (reg.) vreme ploioasă, umedă; ploaie măruntă și deasă de durată; pișorniță. 7. (reg.; în sintagmă) prune pișoalce = specie de prune zemoase; prune pișolcoase. Vezi definitia »

BRÍDĂ, bride, s. f. 1. Gaică prin care se petrece cordonul sau cu care se încheie o copcă. 2. Piesă metalică în formă de „U”, care face legătura între arcuri și osii. ♦ Piesă metalică în forma unei coroane circulare, care se aplică pe tuburi, la îmbinarea lor; marginea răsfrântă a capetelor tuburilor, servind la îmbinarea acestora. 3. Fascicul de fibre conjunctive care se formează în organism ca urmare a unui proces de inflamație. – Fr. bride. Vezi definitia »

PROTÓMĂ s. f. figurină în formă de bust de animal sau de om, ornament al unui obiect metalic sau ceramic. (< fr. protome, engl. protoma) Vezi definitia »