sgîț- – Rădăcină expresivă care pare să indice ideea de vivacitate sau de agitație. Creație spontană, cf. hîț, bîț, fîț. – Der. sgîtie, s. f. (poreclă pentru fete zglobii) probabil cuvînt identic cu sgatie, s. f. (șarpe), a cărui formă pare greșită și pe care Geheeb 37 o leagă în mod eronat cu sl. gadŭ „animal”); sgîlț(a), interj. (imită mișcarea de clătinare); sgîlțîi (var. zgîlțîi, sgîțîi, sgî(l)țîna, sgî(l)țîni), vb. (a scutura, a zgudui), a cărui legătură cu sl. klŭcati „a palpita” sau bg. skălčištjam (Conev 60) este improbabilă; sgîlțîială (var. sgîlțîitură, sgîlțînătură), s. f. (scuturătură, clătinare). Vezi definitia »

șlíț, șlíțuri, s.n. (reg.) ferestrău cu dinți mici. Vezi definitia »

GOGÂLȚ interj. Cuvânt care imită zgomotul făcut de cineva care înghite repede, cu lăcomie un aliment sau un lichid. – Onomatopee. Vezi definitia »

MĂLĂÚȚ, mălăuțe, s. n. (Reg.) Mălăiaș. – Din mălai + suf. -uț. Vezi definitia »

neseméț, -eáță, adj. (înv.) care exprimă smerenie, umilință. Vezi definitia »