clăbúc (clăbúci), s. m. – 1. Bășică, bulbuc. – 2. Spumă făcută de săpunul amestecat cu apă. – 3. Spumă, salivă. – 4. Pleavă. – 5. Insectă, Meloe proscarabaeus. Sl., cf. bg. klabuk, sb., cr. klobuk (Cihac, II, 59; Conev 38). – Der. clăbuci, vb. (a face spumă). Vezi definitia »

muc (mucuri), s. m. – 1. Substanță gelatinoasă, scurgere din nas. – 2. Fitil de lumînare aprinsă. – 3. Bucată de lumînare topită. – 4. Capăt de țigară, chiștoc. – Var. pl. mucuri (sensurile 2-4). Mr. muc(ă), muț, megl. muc, muți. Lat. mūcus (Pușcariu, 1112; Candrea-Dens., 1155; REW 5709), cf. it. moccio, moccolo (sicil. mukku), prov., cat., moc, v. fr. moche, sp. moco, port. monco, alb. mük, basc. muku. Ideea unui sing. reconstituit după pl. (Byck-Graur 36) nu pare potrivită. Der. mucări, s. f. pl. (mucarniță); mucări, vb. (a tăia mucul ars; a lăstări; a curăța copacii de crengi uscate); mucărie, s. f. (rar, răpciugă); mucarniță, s. f. (Olt., unealtă de tăiat mucul candelei sau lumînărilor); mucos, adj. (cu muci), megl. mucos, măcos, care poate reprezenta și lat. mūccosus (Pușcariu 1116; Candrea-Dens., 1157; REW 5708), cf. sard. mukkozu, prov., cat. mocos, sp. mocoso, port. moncoso; mucoasă, s. f., format după fr. muquese; mucoșie, s. f. (rar, mucozitate); mucoare, s. f. (Trans., mucegai), mr. mucori, probabil reprezentant direct al lat. mūcōrem (Pușcariu 1116; Candrea-Dens., 1156; REW 5712), cf. abruz. mukore, astur. mugor. – Cf. mugur. Der. neol. mucilagiu, s. n., din fr. mucilage; mucilaginos, adj., din fr. mucilagineux; mucoză, s. f., din fr. muqueuse, dublet al lui mucoasă; mucozitate, s. f., din fr. mucosité. – Din rom. provin ngr. μούϰουρα „alge care se strîng pe plaje” (după Meyer, Neugr. St., IV, 45, direct din lat. muculus, der. imposibil din punct de vedere fonetic), și mag. mukuc, mukucka (Edelspacher 19). Vezi definitia »

suc! interj. (reg.; repetat) cuvânt cu care se cheamă mieii. Vezi definitia »

BULBÚC, bulbuci, s. m. I. 1. Bășică de apă, de săpun, de spumă, de aluat (când dospește) etc. 2. Corp sferic (ca o bășică). II. 1. Plantă erbacee toxică din familia ranunculaceelor, cu flori mari globuloase de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară, răspândită în regiunile de munte și ocrotită de lege (Trollius europeaeus). 2. (La pl.) Plantă erbacee din familia campanulaceelor, viguroasă și înaltă până la un metru, cu flori mari, albastre, care crește prin păduri (Campanula trachelium). – Formație onomatopeică. Vezi definitia »

puiúc, puiúci, s.m. și puiúcuri, s.n. (reg.) 1. (s.m.) pui mic, puișor. 2. (s.m.) puișor de găină. 3. (s.m.) bob de fasole. 4. (s.m.)iubit, iubițel. 5. (s.n.) sertăraș, sertărel. Vezi definitia »