BUNĂ-CREDÍNȚĂ s. f. Convingere intimă a cuiva că ceea ce face este bine; sinceritate, onestitate. ◊ Loc. adj. De bună-credință = sincer, cinstit. [Gen.-dat.: bunei-credințe] – Din bună + credință. Vezi definitia »

TEZÍRBAȘĂ s. m. v. terzibașă. Vezi definitia »

șampanéză, șampanéze, s.f. (reg.; fam. și deprec.) femeie neserioasă, ușuratică. Vezi definitia »

STECLÚȚĂ s. f. v. sticluță. Vezi definitia »

GALOPÁDĂ s. f. 1. cursă de galop. 2. (p. ext.) cursă rapidă. (< fr. galopade) Vezi definitia »