SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente. Vezi definitia »

INERÉNT, -Ă adj. (adesea adv.) Care prin natura sa este legat de ceva, care aparține în mod firesc la ceva. [< fr. inhérent, cf. lat. inhaerens]. Vezi definitia »

PRESENTIMÉNT s. n. sentiment vag în legătură cu ceea ce va veni; presimțire. (< fr. pressentiment) Vezi definitia »

AMÁNT, -Ă s. m. f. cel care întreține relații de dragoste cu cineva în afara căsătoriei. (< fr. amant) Vezi definitia »

smotocibilizant = care da pe din afara, radiaza de smotocibilitate Vezi definitia »