GOELÉTĂ s.f. Corabie cu două catarge de mic tonaj. [Pron. go-e-. / < fr. goélette]. Vezi definitia »

DÓZĂ¹ s. f. 1. cantitate determinată dintr-o substanță, radiație etc. care produce un anumit efect. ◊ cantitate prescrisă dintr-un medicament pe care bolnavul trebuie s-o ia dintr-o dată. 2. cantitate dintr-o substanță care intră în compunerea unui amestec. (< fr. dose) Vezi definitia »

BANCHÍNĂ, banchine, s.f., g.-d. art. banchinei. Vezi definitia »

mustáță (mustắți), s. f. – 1. Părul care crește la bărbați deasupra buzei superioare. – 2. Radicelă, radiculă. – 3. Țeapă, aristă. – 4. Vlăstar de plantă agățătoare. – Mr., megl. mustață. Lat. mustacea (Pușcariu 1141; Candrea-Dens., 1187; REW 5803a), din gr. μύσταξ (Cihac, II, 678; Rosetti, II, 65), cf. bg. mustak (Domaschke 90), alb. mustakje, sb., cr. mustač, it. mostacchio, sp. mostacho. – Der. mustăcios, adj. (cu mustață); mustăcioară, s. f. (mustață mică), pe care REW 5803 îl derivă de la un lat. mustaciolum; mustăci, vb. (a zîmbi; a da semne de nemulțumire); mustăceală, s. f. (probă de nemulțumire). – Din rom. provine bg. mustăčuri (Capidan, Raporturile, 228). Vezi definitia »

BARBACÁNĂ, barbacane, s. f. 1. Deschizătură mică lăsată din loc în loc într-un zid de sprijin pentru scurgerea apelor colectate în spatele acestuia. 2. Deschizătură înaltă și îngustă pentru aerisire și lumină, făcută în zidul unei clădiri cu arhitectură medievală. – Din fr. barbacane. Vezi definitia »