DISJUNCTÍV, -Ă, disjunctivi, -e, adj. Care separă, care deosebește, care exclude; disjunct. ◊ Propoziție disjunctivă = propoziție coordonată care se află într-un raport de excludere cu coordonata ei. Conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție disjunctive. Judecată disjunctivă = judecată care enunță incompatibilitatea între diverse predicate ce pot fi atribuite unuia și aceluiași subiect. – Din fr. disjonctif, lat. disjunctivus. Vezi definitia »

ablatív², -ă adj. (despre materiale) care poate suferi ablațiuni. (< lat. ablativus, fr. ablatif) Vezi definitia »

NARATÍV, -Ă adj. cu caracter de narațiune. (< fr. narratif) Vezi definitia »

EXPRESÍV, -Ă adj. Care exprimă ceva plastic, viu; sugestiv, elocvent. ♦ (Despre opere artistice) Care evocă imagini vii. ♦ (Despre ochi, față etc.) Care reflectă puternic stări sufletești interioare. [Cf. fr. expressif]. Vezi definitia »

PERTURBATÍV, -Ă adj. perturbator. (< lat. perturbativus) Vezi definitia »