bleándă (blénde), s. f. – 1. Obiect flasc, masă informă și fără consistență. – 2. Leneș, bleg, molîu; persoană greoaie în mișcări. – 3. Palmă, lovitură. – 4. Uliu. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 181), cf. bleau, bleg, bleot. Coincide cu o rădăcină sl., cf. sl. bledynŭ „leneș” de la bledovati „a nu face nimic”, rut. blendati (Byhan, JB, IV, 304), sb. blendak „tont”. – Der. blend(ăr)ău, (var. blendoi), s. n. (masă informă); bleancă, s. f. (gură, cioc), cf. fleancă; blendi, vb. (a împinge, a îmbrînci, a arunca), pe care DAR și Candrea îl derivă de la rut. blenditi; blencheci, vb. (a flecări, a trăncăni); blenderi, vb. (a mișca picioarele). Vezi definitia »

CARDIOGRÁMĂ s.f. Curbă reprezentând bătăile inimii înregistrate la cardiograf. [Pron. -di-o-. / < fr. cardiogramme, cf. gr. kardia – inimă, gramma – scriere]. Vezi definitia »

ADÍCĂ adv. 1. Și anume, cu alte cuvinte, va să zică. 2. La urma urmei, în definitiv; mai bine zis, dar. ♢ Expr. (Substantivat) La o adică sau (reg.) la dică = a) la drept vorbind; ca să spun adevărul; b) în momentul hotărâtor, la nevoie. [Acc. și: ádică. – Var.: (reg.) adécă, dícă adv.] – Lat. adde... quod. Vezi definitia »

cotreánță, cotrénțe, s.f. (reg.) 1. haină veche și ruptă; zdreanță, fleandură, buleandră. 2. (fig.) om molatic; femeie desfrănată, otreapă. Vezi definitia »

norúcă, norúci, s.f. (reg.) noră, noruliță, norurea, noruță. Vezi definitia »