EMIȚĂTÓR, -OÁRE adj. Care emite; emitent. // s.n. Dispozitiv sau instalație care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsii de curent. [< emite + -(ă)tor, după fr. émetteur]. Vezi definitia »

zăvór (-oáre), s. f. – 1. Încuietoare, ivăr, închizătoare. – 2. Întinzător de urzeală. – 3. Așchie, țandără. Sl. zavorŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 471; Conev 81), cf. slov. zavora, mag. závor, zár. Sensul 3 se explică prin folosirea frecventă a unei surcele ca ivăr. – Der. zăvorî, vb. (a închide, a încuia cu zăvorul). Din mag. zár provine zar, s. n. (zăvor). Vezi definitia »

CERCUITÓR, cercuitori, s. m. Persoană care face sau pune cercuri (la butoaie). – Cercui + suf. -tor. Vezi definitia »

DEGUDRONATÓR s.n. Aparat sau utilaj folosit la degudronare. [Cf. fr. dégoudronneur]. Vezi definitia »

OBSERVATÓR², -OÁRE I. adj. 1. care observă, scrutează. ◊ cu spirit de observație, perspicace, pătrunzător. 2. prin care se atrage cuiva atenția asupra unor abuzuri, greșeli săvârșite. II. s. m. f. 1. cel care are misiunea de a observa, de a urmări, a studia științific un fenomen. 2. cel care asistă la un eveniment fără a participa. III. s. m.. 1. persoană oficială desemnată de stat, de o organizație, pentru a asista la lucrările unei conferințe, organisme internaționale, fără drept de vot și fără calitatea de a-și asuma vreun angajament. 2. militar care execută o misiune de observare (2). (< fr. observateur, lat. observator) Vezi definitia »