duplecá (-c, -át), vb. – 1. A încovoia, a îndoi. – 2. (Banat) A răsfrînge, a sufleca. – 3. A supune. – 4. A ceda, a se supune, a admite. – Var. îndupleca. Mr. nduplic, nduplicari. Lat. duplicāre (Pușcariu 834; Candrea-Dens., 523; REW 2801; din lat. *induplicāre, după Densusianu, GS, V, 19), cf. ticin. dubigá, sp. doblegar. Var. este mult mai curentă decît forma primitivă, înv. – Der. neînduplecat, adj. (intransigent, tenace); înduplecător, adj. (care încovoiază); înduplecătură, s. f. (încovoiere). Vezi definitia »

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 v'âșcă; conj. prez. 3 să v'âște Vezi definitia »

SANOGENETICA, sanogenetici, s.f.1. Concept de studiu,interdisciplinar,al factorilor de risc externi si interni care pot afecta sanatatea omului.Din lat.sanitas si lat.genesis. Vezi definitia »

ATICA (ATTIKÍ), pen. în SE Greciei mijlocii, între. ins. Eubeea, G. Egina și Corint, despărțită de Pen. Pelopones prin istmul Corint, al cărei principal centru a fost, începînd din antic., orașul Atena. Vezi definitia »

REMORCÁ vb. tr. 1. a trage în urma sa (o navă, un vagon etc.). 2. (fig.) a lua cu sine, a atașa unui grup, a trage. (< fr. remorquer) Vezi definitia »