VÁRGĂ, (1) vergi, (2) vărgi, s. f. I. 1. Nuia lungă, subțire și flexibilă, tăiată de obicei dintr-o ramură dreaptă de arbore. ◊ Expr. (Adesea adverbial) A tremura vargă (sau ca varga) = a tremura foarte tare, din tot corpul (de frică sau de frig). (A fi) varga lui Dumnezeu = (a fi) foarte rău, aspru, crunt. ♦ (La pl.) Mănunchi de bețe tăiate egal, cu care se aplicau în trecut pedepse corporale. ♦ Lovitură aplicată cuiva cu varga (I 1); urma lăsată pe corp de o astfel de lovitură. ♦ Băț de undiță. ♦ Vergea cu care se încărcau în trecut puștile și cu care se curăța țeava puștii. ♦ Baghetă. ♦ Vergea subțire de metal. 2. Compus: (Bot.) varga-ciobanului = a) plantă erbacee cu tulpina și ramurile țepoase, cu flori liliachii, dispuse în capitule (Dipsacus silvester); b) scăiuș; vargă-de-aur = splinuță (Solidago virgaurea). II. (Pop.) Dungă (în special la o țesătură). – Lat. virga. Vezi definitia »

oafă, oafe s. f. (peior.) prostituată. Vezi definitia »

ȘCHIOPĂTÚRĂ, șchiopături, s. f. Faptul de a șchiopăta. – Șchiopăta + suf. -ură. Vezi definitia »

CLÍMĂ s.f. 1. Totalitatea fenomenelor meteorologice care caracterizează starea medie a atmosferei unei regiuni; climat. 2. Ținut, regiune considerată sub raportul condițiilor atmosferice caracteristice. [Cf. it. clima , germ. Klima, gr. klima]. Vezi definitia »

OLTEÁNCĂ, oltence, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Olteniei sau care este originară de acolo. – Oltean + suf. -că. Vezi definitia »