licărí (-résc, licărít), vb. – A luci, a scînteia. – Var. licuri, licura. Probabil din lucoare; rezultatul *lucuri s-ar fi disimilat, în formă mai puțin clară, cf. licurici. După Pascu, Arhiva, 1905, 130 și Pascu, I, 111, din lat. *luculĭre; după Tiktin și Scriban, legat de lat. lucēre. Conform ipotezei improbabile a lui Pușcariu, Dacor., IV, 735-8, cf. REW 5079a, dintr-un lat. *liquorāre, pentru liquere; după Herzog, Dacor., V, 493, din sl. likŭ „roată”. – Der. licărit (var. licăriș, licuriș), s. n. (scînteiere); licăritor, adj. (scînteietor); licăr, s. n. (scînteiere), pare o creație personală a lui Cezar Petrescu. Vezi definitia »

șleáburi s.n. pl. (reg.) clădiri anexe într-o gospodărie. Vezi definitia »

REDESCOPERÍ vb. IV. tr. A descoperi din nou. [P.i. redescópăr. / < re- + descoperi]. Vezi definitia »

AURI¹-/AURO- elem. „aur”. (< fr. auri-, auro-, cf. lat. aurum) Vezi definitia »

nemurí², nemurésc, vb. IV refl. (reg.) a deveni sau a fi rudă cu cineva. Vezi definitia »