ÎNMREJUÍT, -Ă, înmrejuiți, -te, adj. Prins în mreajă. – Din în- + mreajă. Vezi definitia »

ȚOCĂÍT, țocăituri, s. n. (Fam.) Faptul de a (se) țocăi; sărut zgomotos, pupătură. ♦ Zgomot făcut de copii când sug. – V. țocăi. Vezi definitia »

pălăvrít², -ă, adj. (reg.) pălăvrăgit. Vezi definitia »

INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit², nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2 S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit¹. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din. infinitus, fr. infini. Vezi definitia »

TRÂNDĂVÍT², -Ă, trândăviți, -te, adj. (Rar) Trândav, leneș, moleșit. – V. trândăvi. Vezi definitia »