MARȘ I. s. n. 1. deplasare a unei trupe sau a unei (grupări de) nave (într-o anumită formație). ♦ ~ forțat = marș executat cu o viteză sporită față de cea normală. 2. probă de atletism în timpul căreia concurenții sunt obligați să meargă repede, fără a alerga. 3. piesă muzicală cu o mișcare uniformă sugerând pasul cadențat de defilare al unei trupe, al unui cortegiu etc. 4. poezie lirică patriotică scrisă pentru a putea fi cântată după melodia unui marș (3). 5. operație de extragere și introducere în sondă a garniturii de foraj. II. interj. 1. comandă de pornire a unei trupe. 2. cuvânt cu care se alungă un câine, se îndepărtează în mod brutal un om. (< fr. marche, germ. Marsch) Vezi definitia »

frații Petreuș expr. pui de găină congelați, foarte mici, vânduți doi câte doi în aceeași pungă (în timpul dictaturii ceaușiste). Vezi definitia »

țîmburúș (-șe), s. n. – 1. Zîmboc, limbă de cataramă. – 2. Resort, cheie de la un resort. – Var. țîmburuc, țimburuș, țimburuc, țumburuc, înv. zimberec. Mr. zimbireche. Tc. zemberek (Șeineanu, II, 390), cf. ngr. ζεμπερέϰι, bg. zimbireche, bg. zembelek. Vezi definitia »

oráș (oráșe), s. n. – Urbe, tîrg, cetate. Mag. város (Miklosich, Slaw. Elem., 134; Cihac, II, 519), cf. sb., cr. varoš, alb. varroš, ngr. βαρόσι. – Der. orășan, s. m. (locuitor al orașului), apare în doc. slavorom. din 1439; orășenesc, adj. (de oraș); orășenește, adv. (ca la oraș); orășancă, s. f. (locuitoare a orașului); orășenime, s. f. (lume de la oraș); orăsnic (var. orăjnic), s. m. (titlu dat odinioară, în sec. XVII, armașului în Mold.), probabil pentru că avea în sarcină poliția urbană. Vezi definitia »

iergăláș s.n. (reg.) larmă mare. Vezi definitia »