Definita cuvantului scont
SCONT s.n. 1. Operație bancară prin care se plătește cuiva anticipat valoarea unei polițe, reținându-se un procent care reprezintă dobânda până la scadență; procentul pe care îl oprește o bancă atunci când face o operație de scontare. ♦ Sumă de bani care reprezintă dobânda pentru un împrumut și pe care un bancher și-o reține anticipat. 2. (Rar) Reducere, scăzământ făcut unui debitor care achită o poliță sau o datorie înainte de scadență. [< it. sconto].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu scont
DICINODÓNT s. m. gen fosil de reptile teriomorfe, având premaxilarele transformate într-un cioc cornos, iar caninii în defense. (< fr. dicynodonte) Vezi definitia »
pămînt (-turi), s. n. – 1. Țărînă, tină, sol. – 2. Lume. – 3. Teren. – 4. Țară. – Mr. pimintu, megl. pimint, istr. pemint. Lat. paumentum, formă populară indicată de Iulian, în loc de păvῑmentum (Pușcariu 1251; Candrea-Dens., 1314; REW 6312), cf. v. it. palmiento, logud. pamentu „pardoseală, pavaj”. Var. păvāmentum, postulată de Pascu, I, 143 a fost menționată de Du Cange. – Der. pămîntean, s. m. (locuitor al pămîntului; indigen; laic; înv., plugar); pămînteancă, s. f. (indigenă); pămîntesc, adj. (terestru, lumesc, plugar); pămîntenesc, adj. (indigen); pămîntiu, adj. (oacheș, brun, negricios); pămîntos, adj. (cu pămînt, pămîntiu); (îm)pămînteni, vb. (a se stabili; a da pămînturi în proprietate); pămînțel, s. m. (argilă, lut); subpămîntean, adj. (subteran). Vezi definitia »
EXUBERÁNT, -Ă adj. 1. Excesiv, înflăcărat în manifestările sentimentelor sale; foarte vioi, expansiv. 2. Abundent, îmbelșugat. [< fr. exubérant, cf. lat. exuberans]. Vezi definitia »
DISPARÉNT, -Ă adj. Pe cale de dispariție. [< dispărea, după aparent]. Vezi definitia »
ELEMÉNT, elemente, s. n. și (rar) elemenți, s. m. 1. Parte componentă a unui întreg; parte care contribuie la formarea unui întreg. ♦ Piesă sau ansamblu de piese care formează o construcție. ♦ S. m. Spec. Fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. 2. Persoană care face parte dintr-o colectivitate. 3. (În filozofia antică) Fiecare dintre cele patru aspecte fundamentale ale materiei (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea că stau la baza tuturor corpurilor și fenomenelor naturii. ♦ Fenomen al naturii care se manifestă ca o forță puternică. 4. Mediu în care trăiește o ființă. ♦ Mediu în care cineva se simte bine. 5. (Chim.) Substanță care nu poate fi descompusă în alte substanțe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obișnuite și care poate forma, prin combinare chimică, diverse substanțe compuse. 6. Pilă electrică; fiecare celulă a unei pile electrice. 7. (În legătură cu o disciplină oarecare) Principiu de bază, noțiune fundamentală. – Din fr. élément, lat. elementum. Vezi definitia »