Definita cuvantului condițional
CONDIȚIONÁL, -Ă, condiționali, -e, adj. Care este supus unei condiții; care cuprinde o condiție. ◊ (Psih.) Excitant condițional = excitant care, sincronizat în mai multe repetiții cu un reflex înnăscut, sfârșește prin a produce singur un efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinând astfel formarea unui reflex condiționat. (Gram.) Propoziție condițională = propoziție subordonată arătând o acțiune de a cărei îndeplinire depinde realizarea acțiunii din propozitia regentă. Mod condițional = mod care exprimă acțiunea ca dorită sau ca eventuală. [Pr.: -ți-o-]. – După fr. conditionnel.
Sursa: DLRM
Sursa: DLRM
Cuvinte ce rimeaza cu condițional
IDEÁL, -Ă adj. 1. Referitor la o idee sau la ideație; de idei; care nu există sau nu poate exista decât în gândire; creat de gândire. 2. Perfect, desăvârșit; model. // s.n. 1. Model considerat perfect; perfecțiune pe care încearcă s-o imite un artist, un poet etc. 2. Scop suprem al existenței, al activității cuiva sau a ceva. 3. (Mat.) Mulțime de elemente ale unui inel pentru care atât diferența dintre două elemente, cât și produsul dintre un element al inelului și un element al ei sunt tot elemente ale mulțimii. [Pron. -de-al, pl.s. -luri, -le. / cf. lat. idealis, fr. idéal, it. ideale]. Vezi definitia »
EXPERIMENTÁL, -Ă adj. (și adv.) bazat pe experiență, rezultat din experiență, cu titlu de încercare. (< fr. expérimental, lat. experimentalis) Vezi definitia »
NAȚIONÁL, -Ă I. adj. referitor la o națiune. ♦ limbă ~ă = limbă comună și unică a tuturor membrilor unei națiuni; șosea ~ă = șosea care leagă centrele importante ale unei țări. II. s. m. 1. persoană care aparține unui stat prin naționalitate. 2. sportiv al naționalei. III. s. f. echipă sportivă reprezentativă a unei țări. (< fr. national, lat. nationalis) Vezi definitia »
CENTRÁL, -Ă, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se află (aproximativ) în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupă o poziție principală, care constituie un nucleu în jurul căruia se grupează elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijează de la un centru. II. S. f. 1. Instituție, unitate economică care coordonează și controlează activitatea și buna desfășurare a muncii într-o anumită ramură de activitate. ♦ (Și în sintagma centrală industrială) = (ieșit din uz) unitate industrială caracteristică sistemului economic centralizat, care reunea întreprinderi cu profil similar, institute de cercetare și proiectare și care coordona întreaga lor activitate. 2. Instalație sau ansamblu de instalații tehnice în care se produce, în mod centralizat, energie, se efectuează o anumită operație tehnologică centralizată etc. 3. Stație unde se efectuează punerea în legătură a posturilor unei rețele de electrocomunicații. – Din fr. central, lat. centralis. Vezi definitia »
MICROSOCIÁL, -Ă adj. nivel ~ = termen folosit în sociologie pentru a desemna grupurile mici (de muncă, cercetare, conducere etc.) de desfășurare a activităților și relațiilor sociale. (< micro1- + social) Vezi definitia »