ciung (ciúngă), adj. – 1. Fără un braț. – 2. Fără un corn. – 3. Cu crengile (uscate) tăiate. – Mr. ciungu, megl. ciung. Formație expresivă, comună multor limbi; cf. alb. tšunk „invalid”, it. cionco (la speranza cionca, Dante, I, IX, 18), mag. csonka „ciung”. Pentru sensul principal al rom., cf. calabr. mani-ciuncu „ciung”. Pentru formarea sa, cf. Schuchardt, ZRPh., XV, 106; Meyer 442; Densusianu, Hlr., 231; Philippide, II, 707. La rîndul nostru, credem că ciung nu este altceva decît însăși rădăcina expresivă cioc, cu infixul nazal, ca în it. ciocco › ciocno; ipoteză care pare a fi confirmată de existența lui cionc, adj. (tăiat, ciung, bont, tocit), pe care Cihac și DAR îl derivă din mag. csonka și a lui cioncă, s. f. (pipă), der. din cuvîntul anterior. Pe de altă parte, este greu de separat această rădăcină de cea a lui ciunt. Der. ciungi, vb. (a mutila, a tăia un braț; a tăia coarnele); ciungitură, s. f. (pădure cu copaci cu crengile tăiate); ciungări, vb. (a mutila); ciungar, s. m. (persoană care curăță copacii); ciungără, s. f. (oaie cu coarnele tăiate).

Sursa: DER