Definita cuvantului coaje
coáje (-óji), s. f. – 1. Țesut protector extern al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unor plante (lemnoase). – 2. Scoarță (de copac). – 3. Înveliș al unor fructe. – 4. Găoace, înveliș de ou. – 5. (Arg.) Portofel. – Var. coarje. Mr. coaje, megl. coajă. Sl. koža „pieliță” (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 292; Cihac, II, 65; Conev 89); cf. bg., sb., cr. koža „pieliță”. Var. se explică, poate, printr-o contaminare cu scoarță „coajă groasă” (DAR), sau cu sl. kora „scoarță” (Pușcariu, Dacor., VIII, 113). – Der. cojiță, s. f. (pieliță, membrană), cf. sl., bg., rus. kožica; cojan, s. m. (poreclă a locuitorilor de la cîmpie; după Ghibănescu, se explică prin faptul că, obișnuind să mergă cu pulpele goale, pielea li se îngroașă pînă ajunge să ia aspect de scoarță, dar este vorba de o etimologie populară; trebuie să ne gîndim mai curînd la o evoluție de la „scoarță, coajă” la „aspru, cu grunji”, și de aici la „necioplit, grosolan”, cf. coroblete); cojos, adj. (care are multă coajă); coji (var. descoji), vb. (a curăța de coajă, a curăța de teacă); cojnic, adj. (cu pieliță), cuvînt înv. (sec. XVII), împrumut literar din sl. kožĭna; cojoaică, s. f. (pițigoiul-mare, Certhia familiaris; Tichodroma muraria).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu coaje
déje (-je), s. n. – Găleată, ciubăr, în general de lemn. – Var. dejă. Mag. dézsa, și posibil în parte din sl. djeza, rus. deza (Tiktin; Candrea; Scriban). În Trans. și Mold. Var. este doar ortografică. Vezi definitia »
coáje (-óji), s. f. – 1. Țesut protector extern al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unor plante (lemnoase). – 2. Scoarță (de copac). – 3. Înveliș al unor fructe. – 4. Găoace, înveliș de ou. – 5. (Arg.) Portofel. – Var. coarje. Mr. coaje, megl. coajă. Sl. koža „pieliță” (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 292; Cihac, II, 65; Conev 89); cf. bg., sb., cr. koža „pieliță”. Var. se explică, poate, printr-o contaminare cu scoarță „coajă groasă” (DAR), sau cu sl. kora „scoarță” (Pușcariu, Dacor., VIII, 113). – Der. cojiță, s. f. (pieliță, membrană), cf. sl., bg., rus. kožica; cojan, s. m. (poreclă a locuitorilor de la cîmpie; după Ghibănescu, se explică prin faptul că, obișnuind să mergă cu pulpele goale, pielea li se îngroașă pînă ajunge să ia aspect de scoarță, dar este vorba de o etimologie populară; trebuie să ne gîndim mai curînd la o evoluție de la „scoarță, coajă” la „aspru, cu grunji”, și de aici la „necioplit, grosolan”, cf. coroblete); cojos, adj. (care are multă coajă); coji (var. descoji), vb. (a curăța de coajă, a curăța de teacă); cojnic, adj. (cu pieliță), cuvînt înv. (sec. XVII), împrumut literar din sl. kožĭna; cojoaică, s. f. (pițigoiul-mare, Certhia familiaris; Tichodroma muraria). Vezi definitia »
lóje (-ji), s. m. – Despărțitură, compartiment. Fr. loge. Vezi definitia »
stéje s.f. (înv.) grabă. Vezi definitia »
POLJÉ s. f. vastă depresiune închisă din regiunile carstice, cu fundul plat. (< fr. poljé) Vezi definitia »