Definita cuvantului cocioc
cocióc (cociócuri), s. n. – 1. Mlaștină. – 2. Cap, capăt. Origine necunoscută. Pare a fi un cuvînt expresiv, bazat pe o reduplicare a lui cioc; însă această explicație nu se potrivește cu primul sens. DAR propune o legătură cu rus. kočka „grind într-o regiune mlăștinoasă”.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu cocioc
AD-HÓC adv. Pentru aceasta, pentru un anumit scop. [< lat. ad hoc – pentru aceasta]. Vezi definitia »
PADÓC, padocuri, s. n. Loc îngrădit într-o pășune, rezervat pentru unele animale domestice; teren împrejmuit și amenajat în mod special, în apropierea grajdurilor, destinat întreținerii și mișcării animalelor domestice în aer liber. ♦ Spec. Loc îngrădit lângă boxa unui cal de curse sau lângă un hipodrom, unde sunt lăsați în libertate sau plimbați caii, înainte de alergări. – Din fr., engl. paddock. Vezi definitia »
METÓC, metocuri, s. n. Mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari; proprietate imobiliară a unei mănăstiri; spec. clădire care aparține unei mănăstiri și care servește ca loc de găzduire. [Var.: metóh, (reg.) mitóc s. n.] – Din sl. metohŭ. Vezi definitia »
răstóc2, răstoáce, s.n. (reg.) fluier. Vezi definitia »
foc (fócuri), s. n. – 1. Ardere cu flacără și căldură. – 2. Incendiu, rug. – 3. Împușcătură, salvă. – 4. Cămin, vatră. – 5. Strălucire. – 6. Arsură, usturime. – 7. Ardoare, violență, avînt. – 8. Nenorocire, necaz, calamitate, chin. – 9. (Adv.) Cumplit, îngrozitor, teribil. – 10. (Arg.) Pistol. – Mr., megl. foc, focuri, istr. foc, focure. Lat. fŏcus (Diez, I, 192; Pușcariu 635; Candrea-Dens., 627; REW 3400; DAR), cf. it. fuoco, prov. foc, fr. feu, cat. fog, sp. fuego, port. fogo. Pentru sensul 8, cf. calabr. focu amaru „nenorocire, calamitate”. Der. focar, s. n. (rug; nenorocire, calamitate), cu suf. -ar (după Candrea-Dens., 628, REW 3398 și DAR, din lat. fōcārium), înv., s-a readaptat modern după fr. foyer, cu sensul tehnic de „proiector, reflector”; focăr(a)ie, s. f. (rug, incendiu); focărițe, s. f. pl. (Trans., chibrituri); focos, adj. (înflăcărat); focuit, adj. (Trans., nenorocit); înfoca, vb. (a da foc, a aprinde; a înflăcăra, a pasiona); înfocăciune, s. f. (înv., inflamare); focar, s. m. (fochist); fochist, s. m. (muncitor care asigură arderea combustibilului într-un focar), formație recentă cu suf. -ist. – Foca, s. m. (sărbătoarea Sfîntului Foca, 22 iulie), din ngr. φωϰᾶς, a fost asimilat prin etimologie populară cu foc; astfel încît această sărbătoare este considerată ca propice pentru a se asigura împotriva incendiilor. Vezi definitia »