Definita cuvantului colărez
colăréz (colărézi), s. m. – Bucățele de cocă sau găluști de orez care se fierb în lapte. Origine incertă. Posibil de la un fr. colle au riz; cf. totuși ngr. ϰολλαρίζω „a scrobi”. Este puțin probabilă der. propusă de Laurian, acceptată de Scriban și menționată de DAR, de la un gr. ϰολλυρίς „pîinișoară”; sau cea din lat. collyrida, care reprezintă același cuvînt gr. (Candrea).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu colărez
ENGADINÉZ, -Ă, engadinézi, -e, adj., s. f. (Lingv.) (Care se referă la o) varietate a retoromanei occidentale, denumită și ladină, vorbită în Engiadina (Engadin), pe valea fluviului Inn, în Elveția. [GDLC] Vezi definitia »
miéz (miézuri), s. n. – 1. Mijloc, centru, punct central. – 2. Inimă, buric, gălbenuș. – 3. Pulpă, măduvă. – 4. Esență; partea moale a pîinii. – Mr. ńedzu, megl. (m)ńez, istr. mež. Lat. mĕdius (Diez, I, 276; Pușcariu 1075; Candrea-Dens., 1105; REW 5462). – Der. miază, adj. (medie), din lat. mĕdia, păstrat numai în comp.; miază Păresi (înv., apoi Miezi-Păresimi), s. f. (jumătatea postului mare), din lat. media quadragesima; miazănoapte, s. f. (înv., miezul nopții; înv., larvă nocturnă; nord); substituită la primul sens de miezul nopții; miazăzi, s. f. (înv., amiază; sud), substituită la primul sens de amiază, v. aici; miezos, adj. (cu mult miez, cărnos); miezură, s. f. (lînă de proastă calitate, resturi de la darac; Bucov., tărîțe), sing. reconstitiut din pl. miezuri; miezuină, s. f. (Trans., hotar, hat, răzor), cu suf. -ină ca în viezuină, păscuină (relație cu mejdină, cf. Candrea, Cihac, II, 191, Tiktin, e dubioasă); primez (var. primiez), s. n. (despărțitură; scîndură sau băț care desparte doi cai într-un grajd), în Olt., Banat și Trans., poate direct din lat. per medium (Candrea-Dens., 1103; Tiktin); împremieza, vb. (a separa cu un perete despărțitor; a împărți în două). Vezi definitia »
FILOFRANCÉZ, -Ă adj., s. m. f. francofil. (< it. filofrancese) Vezi definitia »
netéz s.n. (reg.; în expr.) a nu se da netezului = a nu se da bătut, a nu se potoli. Vezi definitia »
BOTÉZ, botezuri, s. n. 1. Ritual creștin de primire a cuiva printre credincioșii bisericii, atribuindu-se celui botezat și un nume; p. ext. petrecerea care are loc cu acest prilej; cumetrie. ◊ Nume de botez = prenume. ◊ Expr. (Mil.) Botezul focului = prima participare activă la o luptă. 2. Apă folosită pentru săvârșirea botezului (1). 3. Stropire cu agheasmă a credincioșilor și a caselor lor de către preot, cu prilejul unor slujbe sau sărbători bisericești. – Postverbal al lui boteza. Vezi definitia »