ORDONÁNȚĂ, ordonanțe, s. f. 1. Dispoziție scrisă emisă de o autoritate administrativă, judecătorească etc., act care conține această dispoziție. ◊ Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lângă marile comandamente, cu misiunea specială de a transmite ordinele. Ordonanță de plată = dispoziție, ordin de plată a unei sume. Ordonanță prezidențială (sau, ieșit din uz, președințială) = măsură cu caracter urgent și provizoriu pe care președintele unei instanțe judecătorești o poate ordona, în cazuri excepționale, pentru evitarea unei pagube iminente și ireparabile sau pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări. ♦ (În trecut) Hotărâre, sentință judecătorească. ♦ (Înv.) Rețetă medicală. 2. (În vechea armată) Soldat atașat pe lângă un ofițer pentru servicii personale. 3. Aranjare, orânduire, organizare a elementelor unei opere de artă ale unei construcții etc. – Din fr. ordonnance. Vezi definitia »

hávră (hávre), s. f. – Sinagogă. – Mr. havră. Tc. havra (Roesler 606; Șeineanu, II, 213; Lokotsch 857), cf. bg. havra, sb. avra, alb. avrë. De asemenea ar putea proveni direct din ebr. havra „comunitate”. Vezi definitia »

jeleríță s.f. (înv.) țărancă fără drept de locuință proprie. Vezi definitia »

MONGOLÍSTICĂ s. f. disciplină științifică care studiază limba, cultura și civilizația mongolă. (< germ. Mongolistik) Vezi definitia »

BISMUTÍNĂ s. f. sulfură naturală de bismut. (< fr. bismuthine) Vezi definitia »