APOGÉU s.n. 1. (op. perigeu) Punctul de pe orbita unui astru care se găsește la cea mai mare distanță de Pământ. 2. (Fig.) Cel mai înalt punct al evoluției unui fenomen, a unei situații etc.; punct culminant, culme. [Pl. -ee (pron. -ge-e), -euri. / < fr. apogée, cf. it. apogeo, gr. apogeios < apo – departe de, ge – pământ]. Vezi definitia »

ZMEU, (I) zmei, s.m. (II) zméie s.n. [Pl. și (rar, (II), s.m.) zmei] I s.m. ~ 2. (Mai ales la figurat sau în comparații) Balaur. 3. ~. -- Lipsesc definițiile 1 și 3. [gall] Vezi definitia »

-GÉU elem. geo-. Vezi definitia »

éu pron. – Pronume personal de pers. 1 sing. – Mr. eu, io(ŭ), mine, megl., istr. io. Lat. ego (Diez, I, 239; Pușcariu 771; Candrea-Dens., 533; REW 2830), cf. alb. un(ë), vegl. jo, it. io (sard. eo, Matera eu), prov. ieu, fr. je, sp. yo, port. eu. Gen. mie ‹ mĭhĭ, dat. (î)mi ‹ mĭ, acuz. mă ‹ mē sau mine ‹ mēne. Se folosește acuz. cu prep.: cu mine, fără mine, decît mine, pentru mine, etc. În Munt., în limbajul popular și vulgar, se pronunță io. Vezi definitia »

ștremeléu s.n. (reg.) furcă de tors. Vezi definitia »