singíf (-furi), s. n. – Margine, capăt. Tc. sincef (Șeineanu, III, 109). Sec. XVII, înv. Vezi definitia »

PONTÍF s. m. 1. (la romani) membru al colegiului sacerdotal suprem, care supraveghea cultul; pontifice; (astăzi) prelat, episcop. ♦ suveran ~ = papă. 2. (fig.; și ir.) persoană considerată, sau având pretenția a fi o autoritate indiscutabilă. (< fr. pontife) Vezi definitia »

ANALOGRÍF s. n. problemă enigmistică, îmbinare între anagramă și logogrif. (< ana/gramă/ + lo/go/grif) Vezi definitia »

cóif (cóifuri), s. n. – Cască, coif. Lat. tîrzie cofea (Diez, I, 148; Diez, Gramm., I, 172; Pușcariu 393; REW 2024; DAR), probabil în legătură cu cofă; cf. it. (s)cuffia, fr. coiffe, prov. coifa, sp. (es)cofia, port. coifa. Cf. și scufie. Unii cercetători pun la îndoială această der. și consideră cuvîntul ca neol. (Cihac, II, 697; lipsește în Candrea-Dens.). Apare din sec. XVI. – Der. încoifa, vb. (a pune coif). Vezi definitia »

LOGOGRÍF s. n. 1. problemă enigmistică în care prin suprimarea pe rând a câte unei litere sau silabe dintr-un cuvânt se obține un cuvânt nou. 2. (fig.) lucru confuz, greu de descifrat; enigmă. (< fr. logogriphe) Vezi definitia »