CANȚONĂ (‹ it.) s. f. 1. Specie a poeziei lirice medievale, de origine provensală, cultivată de trubadurii care cîntau dragostea cavalerilor. Compusă din (3-) 5 sau 7 strofe, ultima mai scurtă, cu un număr nedeterminat de versuri (între 7 și 20) fiecare reluînd primul vers și păstrînd aceeași schemă ritmică. A cunoscut o mare înflorire în sec. 13, datorită poeților Școlii Siciliene și apoi prin Dante, Petrarca și Boccaccio. 2. Cîntec pe mai multe voci în epoca Renașterii, apropiat de cîntecul popular, care cu timpul a devenit o piesă instrumentală de tip polifonic imitativ, pregătind apariția fugii. Vezi definitia »

persoánă (-áne), s.f. – Ființă umană, individ. Fr. personne. – Der. personaj (var. personagiu), s.m., din fr. personnage, var. din it. personaggio; personal, adj. (de persoană, al persoanei; s.n., tren de persoane), din fr. personnel; personalitate, s.f.; personifica, vb.; impersonal, adj., toate din fr. Vezi definitia »

GRAMÁTICĂ s.f. Totalitatea regulilor privitoare la modificarea cuvintelor și la îmbinarea lor în propoziții și fraze; ramură a lingvisticii care studiază aceste reguli. ♦ Manual, tratat, carte care cuprinde un studiu asupra regulilor gramaticale. [< lat. grammatica, cf. it. grammatica, germ. Grammatik]. Vezi definitia »

NÚRSĂ s. f. 1. doică, bonă la sugari; dădacă; guvernantă. 2. femeie care se dedică îngrijirii copiilor bolnavi; infirmieră, soră. (< fr., engl. nurse) Vezi definitia »

rîjnică (-ce), s. f. – Plantă de pădure cu flori mici albe (Cardemine impatiens). Origine îndoielnică. Poate are legătură cu sb. ružica, rižinica „trandafir, margaretă”. Vezi definitia »