Definita cuvantului titulatură
TITULATÚRĂ s.f. 1. Mod de a (se) intitula. 2. Totalitatea titlurilor pe care are dreptul să le poarte cineva; titlu (1). [< germ. Titulatur].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu titulatură
HEGÍRĂ s.f. eră la mahomedani, datând de la fuga lui Mahomed de la Meca la Medina, în anul 622. (< fr. hégire) Vezi definitia »
SECHÉLĂ, sechele, s. f. (Mai ales la pl.) Urmă, consecință, tulburare funcțională sau organică durabilă rezultată după o boală, după o intervenție chirurgicală etc. – Din fr. séquelle. Vezi definitia »
NĂRUITÚRĂ, năruituri, s. f. Ruină a unei construcții; dărâmătură. [Pr.: -ru-i-] – Nărui + suf. -tură. Vezi definitia »
nelepcúță, nelepcúțe, s.f. (reg.) nelepcea (v.). Vezi definitia »
ghevendéică (ghivindeá), ghevendéici (ghivindéle), s.f. (reg., înv.) femeie șireată. Vezi definitia »