tuturígă, tuturígi, s.f. (reg.) 1. roată. 2. rotulă. Vezi definitia »

OFENSÍVĂ, ofensive, s. f. Formă principală a acțiunilor de luptă ale armatei, constând în luarea inițiativei operațiilor prin care se urmărește distrugerea forței inamicului și cucerirea terenului pe care îl ocupă. ♦ (Sport; mai ales la jocurile cu mingea) Atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse. ♦ Fig. Acțiune puternică, concentrată, întreprinsă în vederea înfrângerii unei dificultăți, lichidării unei situații neconvenabile, cuceririi unui nou obiectiv sau unei noi victorii. – Din fr. offensive, germ. Offensive. Vezi definitia »

SERVÁNTĂ s.f. 1. (Liv.) Servitoare, slujnică. 2. Masă sau bufet pe care se pun farfuriile și tacâmurile necesare în timpul când se servește masa. ♦ (Iluzionism) Sertar orizontal, prevăzut cu o margine posterioară și una laterală care se adaptează la o masă, permițând operatorului depozitări de obiecte. [< fr. servante]. Vezi definitia »

TĂTUCÚȚĂ s. m. (Pop.) Diminutiv al lui tătucă. – Tătucă + suf. -uță. Vezi definitia »

cleáșcă s.f. (reg.) 1. instrument de lemn cu care ciubărarii moți prind doagele de cerc; cârligel, schimbaș. 2. (reg.) mașină hodorogită. 3. mămăligă rău făcută, cir, fleașcă, terci. Vezi definitia »