creț (-eáță), adj. – Cîrlionțat, buclat, încrețit. – 2. Cutat, încrețit, zbîrcit. Origine necunoscută, dar probabil sl. Este greu de separat acest cuvînt de cîrcel, care pare a fi același cuvînt, cu suf. -el, în legătură deci cu sl. krŭčiti, „a răsuci”, cf. pol. kręty „creț”, slov. kèrč, ceh. krč „cîrcel, crampă” (Cihac, II, 41; Weigand, BA, III, 107). Totuși, sb., bg. krečav „creț” pare a proveni din rom. (Capidan, Raporturile, 229; cf. Byhan 316; Candrea, Elementele, 407). Celelalte ipoteze nu conving: din gr. ϰρίϰιον (Philippide, Un specialist; Iordan, Dift., 74); din lat. *cirricius, der. de la cirrus (Densusianu, GS, I, 164); din germ. med. Kreiz „cerc” (Giuglea, Dacor., II, 394); de la un lat. *cricius, deformație a gr. ϰίρϰος „cerc” (DAR); din lat. *crepitus (Giuglea, LL, II, 32). Der. creț, s. n. (cîrlionțat, buclă; zbîrcitură; denivelare de teren; pălărie a anumitor ciuperci; Arg., cur); crăț, s. m. (șorț); crețos (var. crețuliu), adj. (buclat, ondulat); crețesc, adj. (varietate de mere); crețar, s. m. (Arg., homosexual); crețișor, s. n. (fir de bumbac; plantă, Alchemilla vulgaris; ciupercă, Clavaria coralloides); crețușcă, s. f. (plantă, Spiraea ulmaria); încreți, vb. (a îndoi; a face încrețituri, pliuri; a bucla; a zbîrci; a se încrunta; rar, a înfiora); (în)crețeală, s. f. (încrețitură, pliu); încrețitură, s. f. (pliu, îndoitură, zbîrcitură, cută); descreți, vb. (a desface crețurile, a netezi).

Sursa: DER