izvorâtúră s.f. (înv.) izvorare, țâșnire de apă. Vezi definitia »

cúcă (cúci), s. f. – Culme izolată și golașă, stîncă. Probabil cuvînt identic cu ciucă, ce are același sens; pentru alterarea fonetismului, cf. ciocan – cocean, ciocîrlă – cocîrlă, etc. Ar putea fi și formație regresivă, plecînd de la cucui 2, sau cel puțin formă influențată de acest ultim cuvînt. Este puțin probabilă der. directă din lat. cucullus (REW 2359). După Pascu, Beiträge, 9, din bg. kuka. Pentru DAR, ar putea fi cucă „femela cucului”, datorită izolării și singurătății ei, ipoteză destul de ciudată, Iordan, BF, VI, 184-7, admite identitatea cu ciucă, dar preferă să plece de la lat. *cucca. Vezi definitia »

ȘOCOLÁTĂ s. f. v. ciocolată. Vezi definitia »

SINALÉFĂ s. f. fuziune în timpul pronunțării a două silabe într-una singură prin contracție, eliziune sau sinteză. (< fr. synalèphe, lat. synalaepha) Vezi definitia »

HIDROPLÁSMĂ s.f. (Biol.) Constituent lichid al protoplasmei. [Cf. gr. hydor – apă, plasma – formație]. Vezi definitia »