Definita cuvantului cuc
cuc (cúci), s. m. – 1. Pasăre care își depune ouăle în cuiburi străine și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate. – 2. Beat, afumat. – 3. Joc de copii, de-a ascunsul. – Mr., megl., istr. cuc. Lat. cuccus sau cucus (Pușcariu 422; Candrea-Dens., 418; REW 2360; DAR), cuvînt onomatopeic, cf. it. cucolo, fr. coucou, sp. (gal.) cuco, germ. Kuckuck, ngr. ϰοῦϰϰος, alb. kuko, tc. kuku, bg. kuk (Conev 55). Pentru expresia singur cuc, cf. alb. vetem kuk. Din rom. provine rut. kukul (Candrea, Elemente, 405). Cînd o cînta cucul „niciodată” este echivalentă a expresiei bg. kukov denĭ, sb. kukov dan „ziua cucului”. – Der. cucu, interj. (imită sunetul cucului); cucui, vb. (a cînta cucul); cucă, s. f. (femela cucului).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu cuc
CADÚC, -Ă adj. 1. lipsit de trăinicie, șubred; (p. ext.) învechit, depășit, perimat. 2. (despre organe vegetale) care cade în fiecare an; care cade înainte de vreme; (despre formațiuni cornoase la animale) care cade periodic. 3. (despre legate, donații) care nu mai are putere legală. (< fr. caduc, lat. caducus) Vezi definitia »
neniulúc s.m. (reg.) neniuț, neniuluț (de la „nene”). Vezi definitia »
RĂSÚC, răsucuri, s. n. Unealtă de lemn asemănătoare cu fusul, cu un cârlig la capătul de jos, de care se leagă firul pentru a putea fi răsucit. – Din răsuci (derivat regresiv). Vezi definitia »
cuc2 s.n. (reg.) partea de jos a scocului (jilipului) prin care se coboară lemnele de foc; săritoare. Vezi definitia »
sub papuc expr. (iron. – d. bărbați) condus (de o femeie), care ascultă (de o femeie). Vezi definitia »