SÂMBĂTĂ, sâmbete, s. f., adv. 1. S. f. A șasea zi a săptămânii, care urmează după vineri. ◊ Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paștilor = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. ◊ Expr. A purta (sau a ține cuiva) sâmbetele = a dușmăni, a pizmui, a urî pe cineva; a purta (cuiva) un gând rău, a căuta să facă rău cuiva. A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. 2. Adv. a) În sâmbăta (1) imediat precedentă sau următoare, b) (Mai ales art.) Într-o zi de sâmbătă (1), în timpul zilei de sâmbătă, c) (Art.) În fiecare sâmbătă (1). – Din sl. sonbota. Vezi definitia »

BÓXĂ s.f. Compartiment în interiorul unei construcții, al unui local, al unei încăperi etc.; (spec.) despărțitură într-un grajd etc. pentru un singur animal. ♦ (Mar.) Ladă care servește la încărcarea și descărcarea animalelor pe o navă. [< engl., fr. box]. Vezi definitia »

UTERÁNȚĂ s. f. 1. exces în vorbire sau în comportament. 2. lucru excesiv, exagerat; extremitate. (< engl. utterance) Vezi definitia »

cantină, cantine s. f. (glum.) stomac. Vezi definitia »

săsărúică s.f. (reg.) plantă erbacee folosită în medicina populară. Vezi definitia »