Definita cuvantului curpen
cúrpen (cúrpeni), s. m. – 1. Tulpină de plantă agățătoare, tulpină sarmentoasă. – 2. Nume dat mai multor plante agățătoare (Clematis vitalba; Clematis recta; Lonicera xylosteum; etc.). – Mr. curpan, curpăn. Origine incertă. Se consideră în general că provine din alb. kurpen, kuljpër (Densusianu, Rom., XXXIII, 277; Meyer 213; Philippide, II, 710; Pascu, II, 219; Rosetti, I, 115; DAR); însă nu se spune nimic despre originea cuvîntului albanez. Pe de altă parte, nu pare posibil să se facă abstracție de identitatea semantică și de asemănarea fonetică a acestui cuvînt cu curmei, care de asemenea s-a folosit probabil cu forma *curman, cf. rezultatul rut. kurmán. Este posibil ca ambele cuvinte să fie în legătură cu crîmpei „bucată, felie, capăt”, din al cărui consonantism primitiv par a fi rezultat ambele var.; cf. și curfan, var. din Trans. a lui curpen, și crînf, var. din Trans. a lui crîmpei. – Der. curpenos, adj. (sarmentos); carpeniș, s. n. (bălării, tufe); (în)curpeni, vb. (a înfășura, a răsuci); curpeniță, s. f. (varietate de clematită). Dacă presupunerea noastră este exactă, trebuie să deducem că alb. kurpen provine din rom. sau din mr.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu curpen
AGNÓMEN s.n. Supranume, poreclă purtată de romani în urma unor fapte deosebite. [< lat. agnomen]. Vezi definitia »
SPODUMÉN s. n. silicat natural de litiu și aluminiu, folosit ca piatră semiprețioasă. (< fr. spodumène) Vezi definitia »
PLIOCÉN, -Ă, plioceni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține celei de-a doua epoci a neogenului, care se referă la această epocă. 2. S. n. A doua epocă a neogenului, situată intre miocen și perioada cuaternară, reprezentată, în partea de vest a Europei, prin depozite marine, iar în cea de est prin depozite lacustre. 3. S. n. Serie de straturi geologice din pliocen (2). [Pr.: pli-o-] – Din fr. pliocène. Vezi definitia »
SPOROGÉN, -Ă, sporogeni, -e, adj. (Biol.) Care produce spori. – Din fr. sporogène. Vezi definitia »
TÉRMEN s.m. 1. Cuvânt, vorbă expresie; exprimare. 2. Fiecare dintre elementele unei comparații. 3. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom. 4. Fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. ♦ Elementele unui enunț sau sistem logic. 5. (Fiz.) Termen spectral = mărime proporțională cu energia oricăreia dintre stările în care se poate afla un atom. [Var. termin s.m. / < lat. terminus, cf. fr. terme]. Vezi definitia »